Știai că prima femeie de afaceri din lume, în mod oficial atestată, a fost doamna C.J. Walker? În anul 1905. aceasta a patentat o formulă de tratament pentru vindecarea scalpului. Ba mai mult, în 1908 a deschis o fabrică și o școală de tratamente de înfrumusețare, al căror profit ar fi echivalat cu vreo câteva milioane de dolari din zilele noastre.

Târziu sau devreme, așa au stat lucrurile. Astăzi, în schimb, femeia de afaceri joacă umăr la umăr jocul profitului, alături de cei mai puternici antreprenori.

 

Lumea business-ului și femeia care VREA

Chiar dacă lumea afacerilor pare condusă în exclusivitate de bărbați, cifrele arată că performanțele femeilor de afaceri stârnesc multă admirație. Poate chiar invidie, însă nu avem de unde să știm.

Dacă ne raportăm la Europa, rata femeilor antreprenori de succes este cea mai mare în Austria și în România. Se pară că româncele, alături de portugheze, au cele mai puternice intenții antreprenoriale. Așa se explică probabil faptul că în România avem o pătrime femei antreprenor și un procent de 31,2% poziții de management ocupate de femei, în linie cu media europeană. Evident, este loc de mai bine. Concluzia pe care trebuie însă să o tragi este următoarea: ești de neoprit! Dacă îți propui, desigur.

De ce să devii antreprenoare Patron-X

În timp ce scopul bărbaților este să-și schimbe conturile bancare atunci când înființează o afacere, femeile antreprenor visează la „schimbarea societății”. Așa-i și în cazul tău? Atunci, iată de ce ar trebui să iei în serios gândul să devii antreprenoare.

În primul rând, pentru că poți! Apoi, pentru că darurile pe care le ai și pasiunea pe care o poți investi în ele îți pot aduce profit. Fie că vrei independență financiară, fie că vrei să rotunjești veniturile casei, tot ieși în câștig.

Avem alte zeci de motive, dar iată câteva dintre ele:
● Poți jongla între viața de familie și viața profesională, să obții împlinire pe ambele planuri;
● Poți lucra de acasă sau part-time la propria afacere, investind exact atât timp cât consideri că poți aloca;
● Poți deveni „mamprenoare”, în cazul în care ai copii mici care depind de tine;
● Nu mai vrei să te întorci la un loc de muncă în care nu simți că evoluezi și în care nu te simți pusă în valoare;
● Ai o idee pe care demult visezi să o vezi realizată și ai tot amânat, pentru că nu ai avut susținere.

Provocările pe care femeia de afaceri le întâmpină

În general, din studiile făcute, provocările pe care le au femeile de afaceri sunt mai mari decât ale bărbaților. Acestea sunt plasate pe mai multe planuri: la nivel personal, privind atingerea unui echilibru între viața personală și profesională, la nivel profesional, din perspectiva gestionării firmei și în confruntarea cu atitudinile sociale (eventualele discriminări).

Dar odată ce au curajul să intre în business, femeile reușesc să facă performanță și să ajungă și la echilibrul sufletesc pe care fiecare dintre noi și-l dorește.

Astfel, principalele aspecte pe care va trebui să le depășești și să le schimbi prin ceea ce vei face ar fi:

  • Companiile deținute sau conduse de femei sunt mai sigure pentru investitori, însă în ciuda acestei siguranțe, ele obțin totuși mai greu capitalul. Cu alte cuvinte, investitorii nu pariază ușor pe business-urile conduse de femei;
  • Femeile au rata de succes mai mare, dar riscă mai puțin. Își doresc mai mult stabilitatea și creșterea treptată, decât profitul imens, deodată;
  • Chiar dacă 2/3 dintre femeile antreprenori au studii superioare, de foarte multe ori femeia de afaceri foarte tânără nu este luată în serios;
  • Femeile își pun singure bariere, pentru că presupun că nu sunt suficient de pregătite să conducă un business;
  • Femeile încep cu un capital mai mic decât bărbații;
  • Lipsa de cunoștințe din zona antreprenorială provoacă dificultăți suplimentare;
  • Lipsa de sprijin din familie.

Sursă imagine aici.

 

Nu ești singură!

Noi credem cu adevărat în succesul tău și te susținem cu toată puterea să pornești pe drumul antreprenoriatului. Cum? Prin platforma Patron-X, care a fost gândită să ai la îndemână toate resursele și informațiile de care ai nevoie pentru a putea porni în călătoria de business, pregătită și sigură pe tine!

Dacă îți dorești să înveți, să te dezvolți personal și să afli la ce să te aștepți intrând în lumea afacerilor, Patron-X este locul potrivit pentru toate acestea. Dincolo de materialele pe care le vei găsi, evenimentele la care poți participa și beneficiile exclusive pe care le vei avea, sprijinul pe care îl vei primi prin comunitatea din care vei face parte este inestimabil.

Vei face networking de calitate, vei împărtăși idei, vei primi răspunsuri la întrebări, vei intra putea cere sfaturi de la cei cu experiență, iar Ștefan Mandachi va fi primul care îți va da o mână de ajutor dacă vei avea nevoie. Iar dacă vrei ocazia potrivită pentru un mare START într-o nouă etapă, acela este forumul educațional din 16, 17 și 18 aprilie, „Pasiune, acțiune și teancuri de dolari”. Astăzi este ultima zi în care prețurile sunt cât se poate de REDUSE la toate pachetele disponibile.

PS: Mai mult decât „la mulți ani cu inspirație”, îți dorim să nu renunți niciodată la tine. Nici la visurile tale! Și îți mulțumim pentru că ești!